De ce recomandă nutriționiștii să mâncăm o bucatica de slanina de casa. Beneficiile surprinzătoare

De ce recomandă nutriționiștii să mâncăm o bucatica de slanina de casa. Beneficiile surprinzătoare. Unul dintre cele mai populare alimente tradiționale românești, slanina de porc, și-a căpătat în ultimii ani un renume prost, acela de a avea foarte mult colesterol, care dăunează sănătății. Nutriționiștii au atras atenția în ultima perioadă că este greșită percepția contemporană a românilor despre slanina. Și asta pentru că slanina conține într-adevăr mult colesterol, însă este vorba de colesterol bun, benefic organismului. Mâncată în porții mici, slanina de porc este la fel de sănătoasă ca și uleiul de măsline și somonul.

Studiile realizate de cercetători au arătat că produsele alimentare noi care le-au înlocuit pe cele tradiționale, cum e slănina, conțin mult mai multe substanțe dăunătoare decât alimentul tradițional. Mai mult, cercetătorii au stabilit că slănina de porc conține acid arahidonic, care favorizează scăderea colesterolului și nu creșterea lui, îmbunătăţeşte funcţiile de protecţie ale organismului şi, de asemenea, este necesar pentru producerea compuşilor chimici responsabili pentru răspunsurile imune şi reacţiile inflamatorii.

Totuși, specialiștii recomandă să se consume porții mici, pe măsura efortului fizic depus. Slanina, ca și uleiul de măsline și somonul. Cunoscuta nutriționistă Mihaela Bilic a spus de mai multe ori că slănina este benefică pentru organism. Într-o postare din acest an, Bilic a comparat proprietățile slăninii cu uleiul de măsline și somonul.

“Somonul cu picioare e… porcul de Mangaliţa. Iată o analiză concretă a conţinutului de acizi graşi din slănina acestui animal. Puteţi vedea cu surprindere că procentul de grăsimi mono- şi poli-nesaturate depăşeste cu mult pe cel al grăsimilor saturate. Mai aproape de uleiul de măsline şi de somon, slanina de porc e o sursă de grăsime sănătoasă.”, a scris Mihaela Bilic pe pagina ei de Facebook.

Ce beneficii are slanina pentru organism? Consumată în cantități mici, slănina este de folos pentru inimă şi vasele de sânge şi sprijină tonusul vascular. Fumătorilor li se recomandă să mănânce slănină deoarece conţine seleniu, care întăreşte sistemul imunitar şi previne oxidarea în organism. De asemenea, slanina are rol de pansament gastric și previne absorbţia rapidă de alcool din stomac. Nu degeaba în zonele în care se bea multă țuică, aperitivele conțin în mod obligatoriu slănină. Bătrânii foloseau slănina ca remediu al durerilor de articulații. Articulațiile bolnave se freacă bine cu untură topită sau slănină veche, la care se adaugă miere de albine. În cazul durerilor de dinţi, o felie mică de slănină nesărată aplicată pe dintele dureros, între gingie şi obraz, pentru 15-20 de minute, face minuni. În cazul durerilor articulare, după traumatisme, frecarea locului cu grăsime de porc amestecată cu sare și apoi bandajată zona dă rezultate foarte bune.

Trucuri de la gospodine pricepute. Cum să faci mămăliga, ca să nu mai iasă cu cocoloaşe si multe altele. Poate te intereseaza

Trucuri de la gospodine pricepute. Cum să faci mămăliga, ca să nu mai iasă cu cocoloaşe si multe altele. Poate te intereseaza! Fiecare gospodină are propriile secrete menite să-i uşureze munca în bucătărie. Iată, mai jos, câteva dintre ele! 1. Mamaliga nu mai face cocoloase daca inainte de a pune malaiul la fiert il stropiti cu apa rece. 2. Sfecla pentru salata isi pastreaza vie culoarea rosie daca inainte de a o pune la fiert o spalati bine in apa cat mai fierbinte.

3. Icrele de heringi se desareaza usor daca sunt puse in lapte sau apa rece, intr-un tifon impaturit in doua. Se tin o ora, dupa care se storc si se prepara cu untdelemn. 4. Cand scoateti icrele dintr-un peste, fiti atenti sa nu se rupa si fierea, care le va face amare. 5. Musacaua, budinca si pilaful se reincalzesc numai pe baie de aburi. 6. Galustele de gris vor avea o culoare frumoasa daca puneti in compozitie si doua lingurite de malai grisat, iar in galbenus adaugati putina sare. 7. Supa care nu are suficienta grasime deasupra poate fi „dreasa” cu un morcov dat pe razatoarea mica si calit in putin untdelemn.

8. Tava de prajituri nu trebuie unsa cu unt sau untdelemn si pe margini, pentru ca prajitura nu va mai creste suficient in cuptor. 9. Zaharisirea dulceturilor poate fi evitata daca in timpul fierberii se adauga sare de lamaie dizolvata in apa calda. 10. Pentru ca spuma batuta din albus de ou sa nu se lichefieze, impartiti in doua cantitatea de zahar care urmeaza sa fie incorporata in ea; puneti prima parte cand incepeti batutul, iar restul de zahar adaugati-l la sfarsit. 11. Caramelizeaza ceapa mai rapid, adaugand bicarbonat de sodiu in tigaie. 12. Daca prepari o prajitura cu unt, congeleaza-l si da-l prin razatoare pentru a-l incorpora mai rapid in compozitia desertului.

13. Pune caserola cu inghetata intr-o punga ermetica si apoi bag-o la congelator. Astfel, textura moale a inghetatei se va pastra, iar tu nu te vei mai chinui sa o dezgheti de fiecare data cand vrei sa mananci din ea. 14. Stiai ca poti obtine si cuburi de gheata complet transparente? Fierbe apa inainte de a o pune in tava. 15. Vrei sa prepari peste la gratar? Pune-l pe un pat de felii de lamaie pentru ca el sa absoarba aroma si sa nu se mai lipeasca. 16. Pune un cub de gheata in farfuria cu mancare daca vrei sa scapi de excesul de grasime din mancare. Grasimea se va strange in jurul ghetii, iar tu o vei putea inlatura rapid.

17. Inainte de a te apuca de gatit, pune o oala cu apa la fiert. Mai mult ca sigur vei avea nevoie de ea. 18. Inlocuieste cuburile de gheata cu fructe congelate atunci cand vrei sa racesti bauturile alcoolice.Astfel, acestea nu se vor mai dilua. Poti folosi capsuni, mure, zmeura sau chiar cirese. 19. Ai spart un ou intr-un bol, dar a cazut inauntru si putina coaja? Umezeste-ti mana si vei scoata coaja cat ai zice “peste”!

Buruiana pe care noi o aruncăm e folosită de străini în salate și medicamente

Buruiana pe care noi o aruncăm e folosită de străini în salate și medicamente. Pentru cei mai mulți dintre noi, Portulaca oleracea sau iarba grasa este doar o buruiană enervantă care crește în grădină și de care nu știm cum să scăpăm. Însă, în unele culturi, această plantă se cultivă și se folosește la gătit pentru proprietățile benefice pe care le are. Originară din Persia și India, iarba grasă sau iarba porcului, cum i se mai spune, crește acum în toate colțurile lumii, iar în unele regiuni este folosită și ca aliment, dar și ca medicament.

Se consuma frunzele cărnoase și acrișoare sub formă de salată. Ca medicament se folosește sub formă de ceai sau infuzie, în tratamentul unor boli ale sistemului digestiv. În România, cei mai mulți o consideră doar buruiană, însă pe vremea dacilor se afla pe lista plantelor medicinale. Planta are o tulpină cărnoasa, tărâtoare, de forma cilindrică, iar frunzele spatulate, suculente, îngustate spre baza. Florile sunt de culoare galben portocaliu sau roșiatice. Fructul este o capsulă cu numeroase semințe mici de culoare cenușie. Într-un gram intră cca 2.400 de semințe. Potrivit healthyfoodhouse.com, aceasta este una din puținele plante asupra căreia nu planează suspiciuni ca ar fi modificată genetic.

Semințele își păstrează proprietățile germinative 3 – 4 ani, iar frunzele și fructele sunt, de asemenea, foarte puternice și rezistente. Iarba grasă reprezintă o sursă bogată de fibre, vitamine A, C, B, acizi grași omega-3, calciu, mangan, potasiu, fier, magneziu, cupru, carotenoizi și pigmenți betaalainici.

Iarba grasa – beneficii pentru sănătate: 1. Îmbunătățește circulația – Conținutul ridicat de fier și cupru din iarba grasă este extrem de benefic pentru sistemul circulator. Se știe că o bună circulație a sângelui face să avem o bună sănătate generală. 2. Tratează boli gastro-intestinale – Iarba grasa e folosită în mod obișnuit în medicina tradițională chineză în tratarea mai multor boli gastro-intestinale, de la diaree la dizenterie. Portulaca oleracea conține compuși organici, cum ar fi glucoza, acidul citric, acidul malic și alanina, care susțin funcțiile gastro-intestinale.

3. Sănătatea inimii – Iarba grasa este bogată în potasiu și acizi grași Omega-3 care susțin sănătatea cardiovasculară. Mai exact, potasiul scade tensiunea arterială, iar acizii grași Omega-3 reglează nivelul colesterolului. 4. Oase puternice – Numeroasele substanțe nutritive din această plantă, cum ar fi fierul, manganul, calciul și magneziul, împiedică deteriorare oaselor și le mențin sănătoase și puternice. Consumul regulat poate preveni, de asemenea, osteoporoza. 5. Recomandată la dietă – Iarba grasa este bogată în fibre, dar are un nivel scăzut de calorii, deci este excelentă dacă vrei să slabesti. De asemenea, va provoca un sentiment de sațietate.

Iti plac muscatele? Iata cum să înmulțești mușcatele simplu și rapid

Cea mai bună perioadă din an când se poate face înmulțirea mușcatelor este toamna, însă aceste populare flori se pot înmulți prin butași pe tot parcursul anului. În lunile septembrie-octombrie, însă, plantele au ramificații mai bogate și înfloresc mai abundent. Butășirea este cea mai des folosită metodă în principal pentru că are cea mai mare rată de succes! Butașii care urmează să fie folosiți sunt făcuți din vârfurile lăstarilor; se taie cu foarfeca sau cu un briceag foarte ascuțit fragmente de 8-10 cm având grijă să nu răniți prea mult planta-mamă.

Aceștia trebuie să aibă musai 2-4 frunze și este obligatoriu să fie tăiați sub unul dintre noduri. Se pot lăsa la înrădăcinat în pahare cu apă sau direct în ghivece cu pământ, un amestec de nisip, turbă sau pământ de frunze. De reținut că trebuie să alegeți butași doar de la plantele foarte sănătoase și viguroasă pentru că, în caz contrar, înmulțirea s-ar putea să nu vă reușească. Plantele se țin la căldură (20-22 grade Celsius), iar pământul se udă din când în când cu apă la temperatura camerei. Butașii prind rădăcini în 2-3 săptămâni. Dacă se țin în pahar trebuie să rețineți că trebuie să umpleți cu apă până la jumătate sau cel mult o treime din lungimea plantei.

Dacă alegeți să îi plantați direct în ghiveci trebuie să știți că aveți nevoie și de un hormon de înrădăcinare pentru a ajuta planta să se prindă mai rapid. Un exemplu este Clonex Gel dar sigur că puteți căuta în magazinele de specialitate orice altă variantă de produs, acesta fiind cel mai popular pe care noi l-am găsit. Tot pentru plantarea directă în ghiveci mai există un extratruc care poate ajuta butășirea. Este vorba despre închiderea plantei într-un sac de plastic transparent (foto mai jos).

Astfel se creează un mini efect de seră iar planta crește într-un timp mai scurt. Totuși această metodă nu este recomandată dacă nu aveți suficientă experiență cu plantele deoarece s-ar putea să sufocați butașul. La transplantare trebuie să aplicați îngrășământ pentru mușcate pe care îl găsiți în magazinele de specialitate. Acesta facilitează creșterea plantei și frumusețea florilor. De obicei se flosește îngrășământ lichid pentru plante cu flori, care se va furniza în apa de udare la fiecare 15 zile.

Trebuie să țineți cont că mușcatele preferă un sol cu pH în jur de 6, iar substratul să fie compus din nisip, turbă și pământ de gradină în părți egale. Pământul din ghiveci nu trebuie schimbat anual, ci doar împrospătat, de obicei primăvara, la câțiva centimetri de la suprafață. După ce planta s-a prins nu uitați și de tăierile specifice de care aceasta are nevoie. La tinerele plante este bine să se ciupească vârfurile vegetative pentru stimularea ramificației și dezvoltarea ramurilor laterale. Este important ca ustensilele utilizate să fie curate și dezinfectate (dacă se poate la flacără) pentru a se evita infectarea țesuturilor. De reținut că multe varietăţi de muşcate se pot înmulţi și prin seminţe. Semănate iarna târziu, noile plăntuţe cresc într-un mediu protejat, cum ar fi serele încălzite.

10 cauze ale colesterolului crescut şi simptome care ar trebui să-ţi dea de gândit

10 cauze ale colesterolului crescut şi simptome care ar trebui să-ţi dea de gândit. Conform statisticilor, aproape jumatate dintre romani se confrunta cu nivelul crescut al colesterolului. Cauzele hipercolesterolemiei sunt variate, incluzand istoricul familial si alimentatia. Nivelul de colestrol este masurat printr-un test de sange: Colesterol total (sange). In cazul adultilor: Colesterolul crescut atinge un nivel egal sau mai mare de 240 mg/dl Colesterolul la limita (borderline crescut) se situeaza intre valorile 200 si 239 mg/dl; Un nivel bun al colesterolului este mai mic de 200 mg/dl.

In cazul copiilor: Colesterolul crescut atinge un nivel egal sau mai mare de 200 mg/dl Colesterolul la limita (borderline crescut) se situeaza intre valorile 170-199 mg/dl; Un nivel bun al colesterolului este mai mic de 170 mg/dl. Simptome ale colesterolului crescut. Din păcate, nivelul crescut al colesterolului nu dă niciodată simptome timpurii, ci doar atunci când se formează plăcile de aterom pe vasele de sânge, deci destul de târziu, când inima este deja în pericol. Un simplu test de sânge îţi va dezvălui nivelul de colesterol din organism, aşa că nu ezita să îţi faci analizele anuale. Valorile peste 240 miligrame/dL sunt cele care ar trebui să te îngrijoreze. De asemenea, acordă atenţie acestor simptome: durere în piept, ameţeală, oboseală nejustificată, respiraţie scurtă, dureri de spate sau de ceafă, mâini şi picioare reci. Aceste manifestări sunt specifice bolilor coronariene, care sunt cauzate în principal de nivelul crescut de colesterol.

10 cauze ale colesterolului crescut: Există mai multe cauze ce pot contribui la creşterea nivelului colesterolului. Acestea includ: regimul bogat în grăsimi de origine animală (carne, lactate grase) şi grăsimi trans (dulciuri, snacksuri, margarină, ulei de palmier etc.); obezitatea – un indice de masă corporală peste 30 creşte semnificativ riscul de formare a plăcilor de aterom pe vasele de sânge; circumferinţa mare a taliei – bărbaţii a căror talie depăşeşte 102 centimetri şi femeile care au o circumferinţă a taliei de peste 89 de centimentri sunt cele mai expuse categorii de persoane la creşterea nivelului de colesterol.; sedentarismul; fumatul – afectează pereţii vaselor sangvine şi favorizează dezvoltara depozitelor de grăsime; diabetul
hipotiroidismul; vârsta – după 20 de ani, nivelul colesterolului creşte în mod natural, dar după 50 de ani acesta tinde să se acumuleze excesiv în sânge; sexul – femeile aflate la menopauză tind să acumuleze mai uşor colesterol în organism; istoricul familial – dacă unul dintre părinţi a avut colesterolul crescut, e foarte posibil să moşteneşti această problemă

Ce complicaţii apar dacă nu ţii sub control nivelul colesterolului? Fără modificarea stilului de viaţă şi urmarea tratamentului recomandat de medic, colesterolul crescut poate cauza numeroase probleme de sănătate grave. Ateroscleroza este una dintre ele. Aceasta duce la boli coronariene, accident vascular şi infarct! Tratament natural pentru reducerea colesterolului – Pe lângă schimbarea stilului de viaţă, care presupune o alimentaţie sănătoasă, mişcare, menţinerea unei greutăţi normale, renunţarea la fumat, şi tratamentul medicamentos recomandat de medic, există câteva remedii la care poţi apela pentru a ţine sub control nivelul colesterolului. Consumul de orz, seminţe şi tărâţe de psyllium poate regla valorile colesterolului, dar este indicat să ceri şi opinia medicului înainte de a urma orice tratament naturist!

Medicii avertizeaza: Aceste 6 obiceiuri afecteaza grav ficatul

Medicii avertizeaza: Aceste 6 obiceiuri afecteaza grav ficatul. Exista o serie de obiceiuri care pot afecta functiile ficatului: Consumul excesiv de alcool – Etanolul din bauturile alcoolice este daunator ficatului. Atunci cand trebuie sa proceseze alcool, ficatul se concentreaza pe transformarea acestuia intr-o forma mai putin toxica, neglijand celelalte functii. Pe termen lung, acest fapt poate duce la un ficat gras sau la inflamatia ficatului si chiar la ciroza, care, mai departe, conduce la pierderea functiei hepatice.

Fumatul – Nicotina din tigari este la fel de nociva. Fumul de tigara contine peste o mie de tipuri de substante daunatoare, care pot produce deteriorarea ireversibila a organelor interne, inclusiv a ficatului. Aceste substante creeaza stresul oxidativ, care produce radicali liberi ce distrug celulele hepatice. Acest stres oxidativ determina, de asemenea, fibroza, un proces in care se dezvolta exces de tesut in ficat, similar cu tesutul cicatricial. De asemenea, aceste substante chimice toxice reduc in timp functia hepatica, astfel incat acesta devine mai putin eficient in indeplinirea rolului sau principal, acela de eliminare a toxinelor din organism.

Excesul de medicamente – Consumul de medicamente fara prescriptie medicala este foarte daunator ficatului, intrucat acesta poate ajunge ca, din cauza supradozajului, sa nu le mai poata descompune, diminuandu-se astfel capacitatea de a metaboliza substantele. Antidepresivele, corticosteroizii si antialgicele pot provoca leziuni hepatice. Daunele pot ajunge pana la insuficienta hepatica completa. Acest lucru nu este valabil doar pentru medicamentele conventionale, ci si pentru suplimentele naturale sau plantele aromatice, intrucat si acestea pot fi daunatoare pentru ficat, daca sunt consumate in cantitati mari.

Preferinta pentru alimente grase – Grasimile trans se gasesc in aproape toate alimentele ambalate si in produsele de patiserie. O dieta bogata in grasimi de acest tip favorizeaza aparitia obezitatii, ceea ce afecteaza ficatul. Grasimea tinde sa se acumuleze in jurul acestui organ, cauzand o afectiune cunoscuta sub numele de ficat gras. Obezitatea este de vina si pentru aparitia cirozei hepatice si a insuficientei hepatice.

Noptile albe – Privarea de somn provoaca stres oxidativ la nivelul ficatului, dar si obezitate sau diabet, care sunt la fel de daunatoare ficatului. Somnul insuficient duce la deficiente ale circuitului sangvin in ficat, fapt care contribuie la scaderea rezistentei acestui organ. Ficatul persoanelor care duc lipsa de odihna nu prelucreaza grasimile in mod eficient. Sedentarismul – Lipsa exercitiilor fizice favorizeaza obezitatea, care este daunatoare sanatatii ficatului. Prezenta acesteia poate duce la aparitia steatozei hepatice. In 80% dintre cazuri, aceasta nu da niciun simptom, dar netratata, poate duce la cancer hepatic.

Ginsengul romanesc – Uite de ce catina este superba pentru sanatate

Ginsengul romanesc – Uite de ce catina este un miracol pentru sanatate. Scurt istoric – Catina este un arbust fructifer ale carui beneficii se cunosc inca din antichitate. Se pare ca ar fi originara din Asia de Sud, iar chinezii o folosesc de peste 2.000 de ani in medicina traditionala; In Romania, catina creste in mod salbatic in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, din bazinul Siretului si pana la Olt. Fructele de catina pot fi consumate ca atare, in starea lor naturala, pot fi preparare cu miere sau sucul lor poate fi diluat cu apa.

Catina are atatea proprietati incat poate face cat o mie de medicamente la un loc. Fructele de catina sunt cele mai bogate in vitamina C naturala, precum si in vitamina E, vitamina A, K, F, P, complexul de vitamine B, proteine, calciu, magneziu, fier, sodiu, potasiu, betacaroten, ulei, celuloza. Cum ne ajuta acestea organismul? Aceste fructe sunt o adevarata bomba de vitamine pentru organismul nostru; CATINA este un excelent imunostimulator, cicatrizant, antiinflamator, anticancerigen, astringent, antibiotic; Este folosita in prepararea diferitelor creme, in industria cosmetica, farmaceutica etc.

Indicatii terapeutice: afectiuni ale ficatului; raceala si gripa; depresie; anemie; cancer; ulcer; gastrita; afectiuni cardiovasculare; artrita; hipertensiune; anemie; nevroze; spasmofilie. Pentru a profita la maxim de proprietatile exceptionale ale catinei, cea mai buna modalitate este aceea de a folosi catina macinata fin cu o rasnita si apoi tinuta sublingual timp de cateva minute pentru ca substantele active din planta sa fie astfel asimilate in mod direct in organism. Este indicat sa se procedeze in acest mod de trei ori pe zi, consumand cate o lingurita de catina macinata de fiecare data. Rezultatele unei astfel de cure nu vor intarzia sa apara, organismul va fi vitaminizat si revigorat foarte repede, iar sistemul imunitar va fi puternic stimulat, ajutand extraordinar de mult atat la vindecarea unor afectiuni deja existente, dar si la prevenirea multor boli.

Ce se poate obtine din catina? Ulei, sirop, dulceata, pulbere din coaja de catina, tinctura, pulbere de fructe uscate de catina. I se spune si ginsengul romanesc, dar si cel mai bun vaccin antigripal. Daca v-am facut curiosi, va indemn sa treceti iarna ce vine cu ea – cate o lingura de catina cu miere pe stomacul gol in fiecare dimineata – iar in martie-aprilie sa trageti singuri concluziile acestor fructe atat de laudate. Mai degraba medicament decat aliment, siropul asta n-ar trebui sa va lipseasca din casa mai ales daca aveti copii la varsta gradinitei, ei fiind cei mai predispusi la raceli in sezonul rece.

Reteta – Sirop de catina cu miere – Ingrediente: 1/2 kg catina; 500 gr miere de albine naturala. Mod de preparare: Curatam bobitele de catina de codite si le spalam in cateva ape apoi le lasam la scurs. Punem catina impreuna cu mierea in vasul de la blender. Aveti grija sa schimbati cutitul de metal cu cel de plastic deoarece catina oxideaza foarte usor. Mixam pana obtinem o pasta; Dam pasta obtinuta printr-o sita ca sa separam astfel semintele si cojile si sa obtinem doar siropul. Daca este cazul la final puteti sa mai strecurati printr-un tifon; Punem in sticle siropul obtinut si lasam la macerat. Pastram siropul la frigider. se administreaza dimineata pe stomacul gol.

Oncologii ne sugereaza sa renuntam la aceste alimente si obiceiuri care favorizeaza riscul de imbolnavire

Conform expertilor medicali, cancerul este un set complet de boli, rezultat al mai multor factor: genetica, infectii, un stil de viata nesanatos, lipsa activitatii fizice, tutunul, alcoolul, expunerea la chimicale si radiatii. S-a dovedit că fumatul şi alcoolul în cantităţi exagerate au un efect nefast asupra corpului şi creează terenul propice pentru dezvoltarea cancerului. Însă, poate nu te-ai gândit că până şi consumul moderat de alcool creşte riscul de cancer, că ţigările electronice nu sunt soluţia inofensivă pentru a renunţa la fumat sau că prin prepararea cărnii la grătar se formează anumite substanţe care au efect cancerigen.

Consumi alcool în cantităţi moderate, fără să exagerezi – Se pare că alcoolul, chiar şi atunci când este consumat în cantităţi moderate, creşte riscul de cancer la ficat, gură, gât, laringe, esofag, colon/rect, sân şi stomac. „Există dovezi foarte clare care indică faptul că alcoolul creşte riscul de dezvoltare a tumorilor canceroase în multe zone ale corpului”, avertizează medicul Jennie Connor, citat de publicaţia sciencealert.com De asemenea, un studiu citat de publicaţia The Telegraph arată că femeile care consumă 5 grame de alcool pe zi au un risc cu 40% mai ridicat de a face cancer la sân.

Foloseşti ţigările electronice ca să te laşi de fumat – Numeroase studii au scos la iveală faptul că vaporii care conţin nicotină din ţigările electronice sunt foarte periculoşi, deoarece pot duce la formarea formaldehidei, un agent cancerigen. O altă cercetare prezentată la Congresul European de Cardiologie care a avut loc anul acesta la Roma, arată că ţigările electronice au un efect devastator asupra vaselor sanguine şi cresc riscul de boli cardiovasculare, scrie publicaţia britanică DailyMail.

Petreci prea mult timp stând jos şi nu faci deloc sport – Un studiu publicat în Journal of the National Cancer Institute arată că persoanele sedentare au un risc mult mai mare de a dezvolta cancer colorectal, endometrial şi pulmonar. Chiar dacă prin natura jobului eşti nevoită să-ţi petreci mult timp stând la birou, este important ca dimineaţa sau seara să incluzi măcar o jumătate de oră de sport în programul tău. Acest lucru are un efect spectaculos asupra sănătăţii şi scade riscul de inflamaţii în corp care pot să declanşeze boli grave.

Alimente sunt foarte periculoase si iti cresc riscul de cancer. Alimente rafinate si cu zaharuri artificiale – Cresc nivelul de insulina si stimuleaza cresterea celulelor de cancer. Faina alba – Creste nivelul de zahar din sange si riscul de cancer. Alimente afumate si murate – Contin conservanti si substante care cresc considerabil riscul de cancer. Carne rosie si procesata – Sunca, bacon, carnati, toate contin conservanti periculosi si sare ce cresc riscul de cancer colorectal. Ulei hidrogenat – Alege ulei de cocos sau ulei de masline in locul sau. Acesta creste riscul de cancer de san, prostata si colorectal. Chipsuri de cartofi – Pentru ca sunt produsi la temperaturi ridicate, contin acrilamida, un carcinogen. Acesta creste riscul de cancer ovarian, de sani si digestiv.

Beneficiile neştiute ale porumbului fiert: previne cancerul, protejează inima, ajută la îmbunătăţirea vederii

Beneficiile neştiute ale porumbului fiert: previne cancerul, protejează inima, ajută la îmbunătăţirea vederii. Porumbul fiert sau copt reprezintă un deliciu al sezonului. Dincolo de gustul bun, medicii recomandă consumul de porumb fiert ca pe un adevărat medicament natural de sezon care ajută în lupta împotriva cancerului, ţine bolile de inimă la distanţă, protejează vederea şi sistemul osos şi ajută la memorie.

Porumbul fiert este considerat un adevărat medicament de sezon. Pe lângă faptul că este foarte gustos, porumbul dulce are efecte uimitoare asupra sănătăţii organismului. Conţine vitamine importante pentru buna funcţionare a organismului, este un excelent antioxidant şi nu îngraşă. Spre deosebire de alte legume care, în urma fierberii îşi pierd proprietăţile, porumbul şi le păstrează chiar şi după fierbere. „Vitaminele şi aminoacizii din porumb se păstrează şi după fierbere. Conţine vitamina A care ajută la imunitate şi vedere. Conţine vitamina E care ajută la buna funcţionare a inimii. Conţine foarte mulţi nutrienţi”. Important pentru sănătate este şi acidul folic din compoziţie, confirmă medicul de familie Radu Bulumac.

Cercetările efectuate de specialişti au arătat că porumbul fiert protejează inima şi vederea şi previne cancerul. Luptă cu cancerul În compoziţia porumbului există criptoxantina, o substanta benefica pentru organism. Studiile au arătat că alimentele care au în compoziţie criptoxantina ţin la distanţă cancerul, ajutând organismul să nu dezvolte celule canceroase. Thiamina este o altă substanţă aflată în compoziţia porumbului, cu beneficii asupra sănătăţii. Substanţa ajută la buna funcţionare a creierului şi se spune că ar îmbunătăţi gândirea. Porumbul fiert sau copt devine astfel un stimulent pentru memorie şi un aliat în lupta cu boli precum Alzhaimer.

Scade riscul de infarct Porumbul fiert este bogat în acid folic, bun penru menţinerea sănătăţii vaselor de sânge şii a inimii. Acidul folic reduce riscul bolilor de inimă şi scade riscul de infarct. Studiile efectuate de cercetători au arătat că persoanele care consumă în mod regulat porumb fiert prezintă un risc de infarct scăzut cu 10% faţă de persoanele care nu consumă porumb fiert. O cană de boabe de porumb, consumată zilnic, combate oboseala din organism, datorită conţinutului de vitamina B5. Compusii din porumbul fiert determina cresterea elasticitatii vaselor de sange, prin sporirea cantitatii de elastina. Astfel se realizeaza o mai buna oxigenare si hranire a intregului organism si scade riscul de aparitie a aritmiilor, accidentelor vasculare cerebrale si a infarctului.

Dupa o cura de 15 zile cu porumb se poate constata atenuarea starii de greata, a durerilor de cap, a starilor de oboseala sau a insomniilor. Porumbul preparat termic determina intensificarea arderilor in celulele ficatului. Porumbul este un bun medicament pentru slabit. Un consum ponderat de porumb copt poate conduce la scaderea in greutate, datorita unui mecanism molecular care grabeste degradarea grasimilor. O cana cu boabe de porumb ofera 15% din necesarul zilnic de vitamina B5, responsabila de energia organismului. Cercetatorii germani au constatat ca aportul de tiamina prin consum de porumb zilnic poate scadea viteza de imbatranire a creierului cu 5-10% pe an la femei si cu 2-6% pe an in cazul barbatilor, avand astfel un rol profilactic in boala Alzheimer. Datorita bogatiei in fibre, porumbul regleaza tranzitul intestinal. Este de asemenea un bun diuretic si, consumat in mod regulat, poate preveni retentia apei in organism (picioarele umflate sunt o consecinta a acestei retentii).

3 remedii naturale pentru curatarea colonului

Rolurile principale ale colonului sunt absorbtia apei si a electrolitilor (jumatatea proximala) si depozitarea materiilor fecale pana la eliminarea lor (jumatatea distala). Datorita acestor roluri, miscarile de la nivelul colonului sunt lente. Aceste miscari sunt de doua tipuri: de amestec (haustratiile) si propulsive (in masa). Iritatia colonului, precum si stimularea intensa a sistemului nervos parasimpatic pot initia miscari intense in masa.

Absorbtia si secretia la nivelul colonului – Colonul nu poate absorbi mai mult de 2-3 litri de apa pe zi. Pentru un scaun de consistenta normala se resoarbe 86% din apa existenta in colon. Mici variatii de procent pot schimba consistenta scaunului: 88% apa resorbita − scaunul devine prea tare, 82% apa resorbita − scaunul devine prea fluid. Colonul preia cea mai mare parte a sodiului si a clorului care nu au fost absorbite in intestinul subtire. Potasiul este secretat de catre colon. Aceste procese sunt controlate de catre aldosteron (hormon mineralo-corticoid secretat de zona glomerulara a corticosuprarenalei). A avea grijă de sănătatea colonului, prin intermediul detoxifierilor regulate și prin menținerea sa într-o stare bună, având o floră bacteriană rezistentă și variată este sinonim cu sănătatea.

Iată 3 rețete de sucuri care ajută la purificarea eficientă a colonului: 1. Suc de mere, morcovi și ghimbir – Sucul de mere, morcovi și ghimbir este unul dintre cele mai eficiente sucuri naturale care activează funcția colonului. Este binecunoscut faptul că sucul de mere este unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru detoxifierea colonului. Sucul de mere stimulează peristaltismul intestinal, elimină toxinele, susține sănătatea ficatului și impulsionează funcția sistemului digestiv. Dacă, în plus, combinăm sucul de mere cu cel de morcovi și adăugăm puțin ghimbir, obținem un suc bogat în vitamine și minerale, având puternice proprietăți antiinflamatorii. Pentru a prepara acest suc vom folosi următoarele Ingrediente: un măr (la alegere); 2 morcovi; 1 pahar cu apă (200 ml); 1 linguriță de ghimbir proaspăt, răzuit fin (3 g). Preparare: Mai întâi se spală bine toate ingredientele, apoi se taie morcovii și mărul în 4 (se păstrează coaja acestuia). Cu ajutorul unui blender se procesează mărul și morcovii împreună cu apa. La sfârșit se adaugă ghimbirul ras și se mai procesează puțin. Se consumă imediat, proaspăt, întotdeauna pe stomacul gol, la micul dejun.

2. Băutură de kefir cu in – Consumul kefirului proaspăt în mod regulat ne ajută să ne menținem sănătatea colonului. Fiind prin excelență un aliment probiotic, cu culturi vii și active de bacterii (așa-numitele “bacterii bune”), kefirul are următoarele proprietăți benefice: Ajută la evitarea bolilor inflamatorii ale intestinului; Datorită calciului pe care îl conține, se ține sub control creșterea bacteriilor nocive; Kefirul este un remediu foarte bun contra problemelor stomacale precum indigestia, flatulența, mișcările neregulate ale intestinului și clasica senzație de stomac îngreunat care apare după masă. Dacă adăugăm kefirului și câteva lingurițe de in, vom optimiza și mai mult funcționarea colonului. Semințele de in sunt o sursă bogată în acizi grași Omega 3, fibre solubile și lignani având efecte puternic antiinflamatorii și un bun efect lubrifiant care ajută la menținerea sănătății digestive. Pentru a prepara această băutură purificatoare avem nevoie de următoarele Ingrediente: ½ pahar de kefir proaspăt (100 ml); 1 lingură de făină de in (15 g). Preparare: Această băutură se prepară foarte ușor, și anume: se adaugă în paharul de kefir semințele de in măcinate și se amestecă bine până când ingredientele se omogenizează (nu este nevoie de blender). Se consumă proaspătă, la micul dejun sau între mese, pe stomacul gol.

3. Suc natural de struguri roșii – Conform unui studiu publicat în revista Science translational medicine, resveratrolul, un puternic antioxidant conținut de strugurii roșii sau negri și în special, de pielița acestora, ajută la buna funcționare a colonului și mai ales previne formarea celulelor cancerigene. Resveratrolul are capacitatea de a pătrunde profund în centrul nucleului celulelor care formează colonul, împiedicând mutația ADN-ului ca și consecință a acțiunii nocive a radicalilor liberi. De asemenea, strugurii sunt fructe foarte recomandate pentru detoxifierea organismului, au proprietăți antiinflamatorii, combat obezitatea și susțin sănătatea cardiacă. Ingrediente: ½ cană de struguri roșii (100 g); 1 pahar cu apă (200 ml). Preparare: Această băutură naturală se prepară foarte ușor, în doar câteva minute. Strugurii se spală bine și se procesează în blender cu apa. Sucul astfel obținut se poate strecura (dacă doriți) pentru a îndepărta semințele. Sucul de struguri trebuie consumat proapăt, preferabil dimineața pe stomacul gol. Specialiștii în nutriție ne indică de asemenea, faptul că un remediu foarte eficient pentru o bună funcționare a colonului este apa caldă cu lămâie consumată dimineața. Fiind foarte bogate în minerale și vitamine, lămâile ajută la eliminarea toxinelor din tractul digestiv. Calitățile digestive ale sucului de lămâie ajută la combaterea simptomelor indigestiei, precum arsurile stomacale, eructațiile și distensia abdominală. Acidul citric din lămâi ajută la maximizarea funcției enzimelor care stimulează ficatul și ajută astfel la detoxifierea eficientă a corpului.