BixiRo

Cei mai bixi din curtea scolii!

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

Era ușurată că fetița ei adormise în sfârșit după o noapte agitată, însă peste câteva ore a încercat să o trezească și a început să urle. Imediat a sunat ambulanța. Acum cere ajutorul tuturor. Uite ce a pățit copilul și ce imploră mama

Alexandra Metelkina este o mamă din Rusia care nu avea de obicei problema pe care o au majoritatea părinților, cea a adormirii bebelușului, cel puțin nu în ziua despre care vorbim. În sfârșit reușise să o calmeze pe cea mică, Anya, în vârstă de 6 luni, și era foarte fericită că are câteva momente de liniște la prânz. Dar în timp ce Alexandra își vedea fetița adormind liniștită, nu avea idee cât de periculos va fi acest somn. Au trecut ore în șir, dar Anya nu se trezea, ceea ce era foarte anormal fiindcă fetița tresărea de obicei la cel mai mic zgomot. După o vreme Alexandra a înțeles că fiica ei pur și simplu nu se trezea, a încercat apoi să o trezească chiar ea, dar copila nici nu mișca. Atunci a înțeles cât de gravă e situația și a chemat ambulanța.

La spital medicii erau confuzi, nu puteau nici ei să o trezească. Era vie, nu era în comă, și nu i-au putut găsi nicio problemă de sănătate. Pur și simplu Anya dormea profund și foarte mult. Somnul a continuat timp de o săptămână, iar apoi, miraculos, Anya s-a trezit de aprcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Doctorii i-au făcut mai multe teste, dar, din nou, nu i-au găsit nimic în neregulă în organism. Alexandra și Anya au fost externate, dar în ziua următoare s-a întâmplat același lucru. Iar asta s-a transformat într-o obișnuință. Câteodată Anya dormea săptămâni întregi fără să mănânce sau să bea apă, iar când se trezea era roșie la față și avea febră mare.

Medicii încă caută răspunsuri pentru ceea ce i-ar fi putut cauza Anyei ceea ce ei numesc ,,Hypersomnia”. Boala fetiței, cunoscută sub acest nume, are cauze necunoscute. Anya are acum 19 luni, a trecut prin tot felul de tratamente, dar nu a răspuns la niciunul din ele până acum. Vă rugăm să ne ajutați să distribuim povestea Anyei, în speranța de a găsi pe cineva care ar putea avea mai multe informații despre această boală rară. Ar putea-o ajuta pe această fetiță să aibă, într-o zi, o viață normală.
Iată un material video despre povestea Anyei:

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

Iată cel mai mic oraș din România, „Perla Ardealului”, este magnet pentru turiștii străini

Are o populație de puțin peste 1.600 de locuitori, este considerat orașul cu cel mai mic număr de locuitori din România, însă e renumit în întreaga țară și începe să devină o destinație și pentru turiștii străini. Este vorba despre Băile Tușnad, așezare care s-a format ca stațiune în 1842. Acest lucru s-ar fi întâmplat după ce fiul unui cioban s-a vindecat cu ajutorul apelor minerale de aici. Stațiunea a fost distrusă în urma revoluției din 1848 și a fost reconstruită în 1852. Anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică, stațiunea Băile Tușnad a fost vizitată de aproape 38.000 de turiști, dintre care peste 5.300 au fost străini, un număr dublu față de 2015.

Denumit „Perla Ardealului”, Tușandul este cu siguranță una dintre cele mai frumoase destinații balneare din țara noastră. Primele proiecte ale Băilor Tușnad i-au aparținut lui Bela Kukai. Se spune că apa de aici poate fi benefică în tratarea unor afecțiuni precum cele cardiovasculare, probleme ale sistemului nervos, afecțiuni digestive sau endocrine. În apropiere mai puteți vedea Lacul Sfânta Ana, Lacul Tinovul Mohos, declarat rezervație naturală, pentru că adăpostește specii rare de plante, Biserica franciscană barocă din Șumuleu, care deține una dintre cele mai rare orgi din țară, cetatea țărănească fortificată Cârța sau Movila Tătarilor și castelul Contelui Lazăr.

Printre specialitățile culinare ale zonei se numără papricașul, gulașul, muscaua, pogăci, supă de varză albă cu smântână sau kurtoskalacs. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2016, stațiunile balneoclimaterice au atras peste 850.000 de turiști, români și străini. Dintre aceștia, 46.000 de vizitatori au fost din străinătate. Cei mai mulți au ales să meargă la Sovata. Anul trecut, Guvernul anunța un masterplan pentru dezvoltarea turismului balnear. Sub coordonarea Autorității Naționale pentru Turism ar urma să se dezvolte un cluster balneo-turistic la nivel național, care să asigure și promovarea internațională. Prin acest cluster, stațiunile balneare vor fi ajutate să găsească finanțare și parteneri pentru a se dezvolta.

De asemenea, vor fi căutați „ambasdori” ai sectorului balnear românesc, precum sportivi, actori, muzicieni – „care să prezinte virtuţile curative ale resurselor naturale din România şi produsele oferite”. Autorii proiectului propun și crearea unui grup de lucru „anti-ageing”, care va include medici, paramedici, actorii turistici ai staţiunii, primăriile şi alţi „prestatori cu relevanţă din staţiunile care propun sau vor să propună produse împotriva îmbătrânirii”. Potrivit ANAT, în staţiunile balneare, unde în ultimii cinci ani au fost refăcute 34 de hoteluri și două au fost construite, turiștii sunt din ce în ce mai atrași de programele de relaxare, prevenție sau tratament diversificate oferite de hotelieri.

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

M-a crescut singur, bietul tata. Când mă duceam la școală, în fiecare zi îmi punea un bilet în ghiozdan. Mă rușinam cu ele. Într-o zi, un băiat din clasă mi-a luat biletul și l-a pasat altor colegi. Ce s-a întâmplat apoi

Dragostea de mamă nu se compară cu nimic pe lumea aceasta, dar nici dragostea de tată nu este mai prejos după cum a povestit o tânără ce a avut o relație specială cu tatăl ei. “Nu-mi aduc aminte de mama. A murit când aveam câteva luni. Tata avea 50 de ani când m-am născut eu. Unii ar spune că e prea târziu să devii tată la vârsta asta. Tata mi-a fost și tată și mamă. Am fost norocoasă. Când eram în generală, tata făcea o groază de lucruri cu mine și pentru mine. Mă ducea zilnic la școală și îmi pregătea mereu ceva dulce după ce veneam de la cursuri. Pe măsură ce am crescut, am încercat să mă detașez de copilăriile astea.

Pe când mergeam la liceu și aveam cursuri la prânz, tata se trezea dis de dimineață și îmi pregătea câte un sandvici, ca să am la prânz. Lângă el punea mereu câte un bilețel în care îmi ura o zi bună, îmi spunea că o sa fie bine, îmi spunea un banc scurt sau desena inimioare în care scria că tati te iubește. De fiecare dată reușea să mă înveselească și să-mi aducă aminte că mă iubește. Începusem să ascund bilețelele de la tata când eram cu prietenii mei. Mă rușinam de ele. Unul dintre colegii mei, în pauză, mi-a luat bilețelul și l-a pasat altor colegi. M-am făcut roșie ca ridichea. Din fericire, a doua zi toată lumea voia să vadă ce mi-a scris tatăl meu în bilețel.

Mi-am dat seama că fiecare și-ar fi dorit să se simtă la fel de iubiți cum mă simțeam eu. Toată perioada liceului am primit bilețele. Le-am păstrat pe toate. M-am mutat mai târziu pentru a urma facultatea în alt oraș. Mi se făcea mereu dor de tata. Îl sunam în fiecare zi după cursuri. Chiar ne făcusem un mic ritual, înainte să închidem. – Angelica? – Da, tată. M-am mutat mai târziu pentru a urma facultatea în alt oraș. Mi se făcea mereu dor de tata. Îl sunam în fiecare zi după cursuri. Chiar ne făcusem un mic ritual, înainte să închidem. – Angelica? – Da, tată. Tot căminul mă știa ca fata care primește scrisori vinerea. Aveam prieteni care știau de bilețelele și voiau să le citească în fiecare vineri.

Tata s-a îmbolnăvit într-o zi. Cancer. A început să-mi scrie cu întârziere. Prietenii mei îl numeau cel mai tare tată din lume și într-o zi i-au scris o scrisoare în care îi urau multă sănătate și îi mulțumeau că au învățat ce înseamnă dragostea de tată. Spre sfârșitul anului universitar am mers acasă, să am grijă de tata. Din cauza tratamentului câteodată nici nu mă recunoștea. În spital, înainte să moară, l-am ținut de mână și mi-a zis – Angelica? – Da, tată. – Te iubește tata. – Și eu te iubesc, tati!”

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

E studentă și își crește singură fetița. Într-o zi trebuia să se învoiască de la un curs pentru că nu avea cu cine să o lase. Răspunsul profesoarei a făcut înconjurul lumii, uite ce i-a putut spune

Morgan King are 21 de ani și este o mămica unui copil de câteva luni pe care îl crește singură. Pe lângă asta, ea este și studentă la universitatea din Tennessee și muncește noaptea într-un restaurant pentru a se putea întreține și pentru a-și crește fetița. Pe 14 iunie, Morgan a lipsit de la un curs unde avea un test. Aceasta i-a scris profesoarei ei un e-mail pentru a-și cere scuze că nu a putut ajunge la curs deoarece nu a găsit pe nimeni care să stea cu fetița ei, Korbyn. Răspunsul profesoarei a devenit viral în scrut timp. Dr Sally B. Hunter, profesoara în caz este și ea părinte, așa că a înțeles problema tinerei. Iată e-mailul ce a provocat atâtea reacții.

„Hey Morgan, Ne-am mirat că azi nu te-am văzut la curs. Îmi pare rău de problemele cu copilul tău. Dacă, pe viitor mai ai probleme în a găsi pe cineva care să stea cu Korbyn, să știi că o poți aduce la curs. Mi-ar face plăcere să o țin în brațe în timp ce predau, în timp ce tu poți fi atentă și îți poți lua notițe. Lucrez pentru departamentul Familia și Copilul, ar fi urât să nu permit vizita unui copil. Să știi că vorbesc serios, oferta mea este serioasă, adu-o pe Korbyn cu tine. Anunță-mă dacă te mai pot ajuta cu ceva.” După acest episod, Morgan și profesoara ei au devenit populare în orașul său. Morgan a primit invitații la diferite emisiuni pentru a vorbi despre acest e-mail.

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

Băiatul lovise noaptea o mașină parcată și i-a lăsat proprietarului, în parbriz, un bilet sincer. Răspunsul primit de la acesta l-a lăsat cu gura căscată. E incredibil a cui era mașina pe care o lovise:

Un elev de liceu în vârstă de 17 ani și mai avea de livrat ultima comandă de mâncare când telefonul a început să-i sune. Când studentul, pe nume Chen, a răspuns, a lovit un BMW parcat pe stradă. Mort de frică, Chen s-a grăbit să livreze ultima comandă a zilei de lucru și apoi s-a întors la mașină pentru a îndrepta lucrurile. El a scris un bilet în care își cerea iertare sincer și a lipit-o de parbriz într-un plic în care pusese toți banii pe care îi avea.

Scrisoarea împreună cu gestul responsabil al lui Chen i-a inspirat pe toți cei care i-au auzit povestea, totul ce s-a întâmplat între cei doi a devenit viral! Dar stați puțin, nu s-a terminat totul aici… Iată biletul băiatului: ,,Domnule, îmi cer iertare. Din greșeală v-am lovit mașina noaptea trecută atunci când îmi conduceam scuterul. Tot ce am reușit să strâng până acum este 44 de dolari și vi-i dau drept compensație. Știu că nu ajung, dar e tot ce am. Îmi pare extrem de rău pentru accident”.

Proprietarul BMW-ului a fost uimit de onestitatea tânărului, acesta și-a dat seama că băiatul provenea dintr-o familie săracă și ce a făcut e uimitor. Bărbatul a cerut poliției să-l găsească pe tânăr și a aranjat să-l cunoască. Se pare că mașina pe care tânărul o lovise aparținea unui bogat om de afaceri din China care nu numai că i-a înapoiat banii, dar i-a și dat o recompensă pentru corectitudinea de care a dat dovadă. Recompensa a fost de 1,453 de dolari. Pe acești doi oameni îi salutăm, vă mulțumim că ne-ați oferit un atât de bun exemplu de urmat! Distribuie pentru ca mai mulți oameni să afle că sinceritatea e cea mai bună cale de a ieși dintr-o problemă!

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

„Intr-o zi ai plecat. Am inteles ca ai divortat de mami si am mai auzit si ca eu de acum inainte ma numesc pensie alimentara pentru tine…Tati, te rog, nu divorta si de mine!” Următoarele rânduri te vor face să plângi:

Stiu, pe mama nu o mai iubesti. Te-am auzit tipand la ea de atatea ori incat stiu. Nici nu mai arata ca atunci cand te-ai indragostit de ea…intre timp m-a avut pe mine si asta i-a adaugat cateva kilograme si cateva prioritati in plus. Da, stiu si ca a fost mai rece cu tine. Era atat de atenta cu mine incat sigur si asta a facut-o sa fie asa fata de restul lumii. Nu am vrut sa iti iau locul pentru ca singurul loc pe care mi l-am dorit a fost intre voi, pe canapea, uitandu-ne la desene sau, intre voi pe o banca, in parc, in timp ce amandoi imi spuneti ce mult ma iubiti.

Am crescut intre timp tati! Mai mult fara tine, dar am crescut. Nu sunt destul de mare incat sa merg la scoala dar sunt destul de mare incat sa nu te judec. De fapt, nu am fost niciodata suficient de mic incat sa o fac…
Eu, de cand m-am nascut am stiut doar sa va iubesc si pe tine si pe mami si iubirea fata de unul dintre voi nu a insemnat niciodata lipsa iubirii fata de celalalt.

Stii, tati, noi copiii chiar avem un suflet atat de mare incat putem iubi doi oameni de-odata!
Acum vreo 2 ani, cand inca eram trei in casa, imi amintesc ca am venit sa te iau in brate si mi-ai spus sa ma duc la mami, ca eu cu ea tin. Mi-a zis si ea de cateva ori acelasi lucru, dar tu nu stii. Habar nu aveam ce inseamna sa tin cu unul sau cu altul. Va iubeam pe amandoi la fel si pentru razboiul dintre voi chiar eram prea mic.

Intr-o zi ai plecat. Am inteles ca ai divortat de mami si am mai auzit si ca eu de acum inainte ma numesc pensie alimentara pentru tine. Nu stiu ce-i aia dar am auzit ca asa se numeste grija pe care mi-o acorzi. Nu stiu cum vedeti voi ca adulti, dar pentru mine grija de care am nevoie inseamna sa ma intrebi daca am mancat, sa stii ce imi place sa fac si sa imi spui zilnic ca ma iubesti in timp ce ma mangai usor.
La inceput, saream mereu in sus cand suna telefonul.

Intrebam daca esti tu. Abia asteptam sa te aud si sa iti povestesc cat de dor imi e de tine. Dupa cateva luni m-am oprit. Am inteles ca telefonul nu suna niciodata pentru mine. Intre timp am invatat sa scriu si sa citesc si tare as fi vrut sa iti arat ce priceput sunt la asta. Am asteptat in schimb cu nerabdare plicul tau, cel pe care spunea mama ca mi-l trimiti in fiecare luna. L-am desfacut cu sufletul la gura caci eram convins ca scrie ceva frumos din moment ce e de la tine. Doamne! Erau doar niste hartii si nici urma de scrisul tau sau de vreun cuvant pentru mine.

Au fost clipe grele tati…Multe momente in care am plans si m-am intrebat cu ce te-am suparat atat de tare …
Dupa 2 ani mi-a spus mama ca vii sa ma scoti la un suc. Nu pot sa iti spun cum am facut cand am aflat. Am fost atat de fericit ca m-ai iertat si ca te voi vedea. Am rugat-o pe mama sa imi dea sa port hainutele noi. Cele pe care le pastram pentru gradinita. M-am incaltat cu pantofiorii verzi si mi-am pus si cravata. Voiam sa fii mandru de mine. Mi-am facut si o lista cu tot ce iti voi povesti din timpul in care ai lipsit.

Cum iti voi spune de Cerasela, prietena mea de la gradinita si de motanul vecinilor… de prima mea compunere si primul premiu castigat. Mi-am facut si freza si am iesit la primul tau claxon. Nu voiam sa ma astepti caci eu stiu cat de grea e asteptarea. Ne-am asezat la masa si mi-ai luat o inghetata si un suc. Am inceput sa iti povestesc dar ti-a sunat telefonul si ai vorbit mult la el. Dupa ce ai terminat ti-am aratat camasa mea noua si am mai incercat o data sa iti spun de motan … am vazut ca nu m-asculti si ca te plictisesc. Atunci, am pitit lista cu tot ce voiam sa iti spun. Am ascuns-o si am tacut… de teama sa nu te supar si sa divortezi de mine…

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

Băiatul a fost chemat mai devreme la serviciu, a livrat o pizza la o biserică, dar a plecat de acolo plângând. Uite CE i-a făcut preotul:

Jeff Louis este un tânăr de 22 de ani care a ales să-și câștige pâinea singur, fără să mai depindă de banii părinților. El lucrează la o pizzerie din Ohio. Într-o zi, a avut parte de surpriza vieții lui după ce a onorat o comandă. De regulă, Jeff își începea munca în fiecare zi la ora 12, dar într-o zi, a fost chemat la serviciu mai devreme decât de obicei. Băiatul a primit o comandă pe care trebuia să o livreze în apropierea unei biserici. Acolo, băiatului de 22 de ani i se pregătise o reală surpriză.

Când a ajuns la destinație, a fost rugat să intre și să-i dea personal preotului mâncarea. Chiar dacă i s-a părut extrem de ciudat, bărbatul a acceptat. Dar ce i s-a întâmplat în secundele următoare, l-a lăsat fără cuvinte. „Mi s-a întâmplat un lucru minunat. Oamenii din biserică au venit toți la mine și mi-au dat bacșiș peste 700 de dolari”, a povestit Jeff cu lacrimi în ochi. Fiind mișcat de ce i s-a întâmplat, Jeff a ales să împărtășească experiența sa într-un video. Povestea lui a reușit să ajungă la inima a mii de oameni.

„Cel mai uimitor lucru s-a întâmplat astăzi…”, a început băiatul să povestească. Ceea ce puțini știu despre Jeff este că el a fost dependent de droguri, iar acum se află într-un proces de recuperare. În video se poate auzi cum vocea îi tremură, în timp ce mulțumește celor care l-au ajutat și îl sprijină și acum să înceapă o viață nouă. „Trec printr-o perioadă grea în ultima vreme, încercând să-mi fac un rost în viață. Sunt uimit să văd că oameni care nu mă cunosc au vrut să mă ajute cu orice preț!”, a încheiat Jeff.

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

Aflând că a fost înșelată, mireasa a fugit de la nuntă și s-a refugiat într-un metrou. Acolo a fost abordată de un bărbat… Nu i-a venit sa creada cand l-a vazut facand asta:

De fiecare dată, omagiatului i se urează fericire și sănătate, dar iată că se uită, deseori, de noroc. Dar dacă n-am avea noroc, ne-am putea pierde sănătatea și nu ne-am mai putea găsi fericirea. Și indiferent de ce se spune, norocul este un ”ceva” indispensabil unei vieți fericite. În continuare, vă prezentăm nouă istorii neverosimile despre cum viața unor oameni s-a schimbat radical datorită unor mici, dar importante coincidențe. Suntem aproape siguri că nu s-a trecut, în aceste cazuri, fără intervenția unor forțe supreme.

1. M-am mutat, cu chirie, într-un nou apartament. Locuiam acolo de două săptămâni. Într-una din zile, am decis să-mi organizez o zi de relaxare și îngrijire corporală și m-am dat din cap până-n picioare cu argilă albastră. Apoi cineva a intrat în apartament. Eu – în costumul Evei, și albastră ca un avatar, am dat cu ochii de un tânăr, șocat, la rândul său, de priveliște. M-am ascuns repede în bucătărie și am înșfăcat un cuțit. Tânărul a scos spray-ul lacrimogen, și am început apoi să elucidăm cine și cum se pomenise aici.

Până la urmă, s-a dovedit că apartamentul aparținea acelui tânăr, iar în chirie îl dăduse bunica sa, care dorea nespus de mult ca nepotul său să-și găsească perechea. Și până azi, ne amintim cu drag și cu zâmbete de confruntarea noastră din acea zi. Eu n-am mai plecat din acel apartament, și trăim împreună într-o armonie perfectă. 2. Pe lângă casa mea își făcea veacul un vagabond. Într-o bună zi, s-a apropiat de mine să-mi ceară bani pentru un bilet la loterie. Nu l-am crezut, dar totuși i-am dat bani.

Iar aseară a venit la mine și mi-a întors banii, spunându-mi: ”Vă rămân îndatorat până la sfârșitul vieții. Am cumpărat un bilet la loterie și am câștigat 25 de mii de dolari! Vă mulțumesc!” La drept vorbind, mi-au izbucnit lacrimile… Eram extrem de încântat că am reușit să-l ajut pe acest om să se pună pe picioare, oferindu-i o sumă atât de mică de bani. 3. Nu departe de casa mea, se află un mic parc. Încă din copilărie, eu și sora mea petreceam mult timp în acest parc. Există acolo un loc mistic, unde mama l-a întâlnit pe tata, apoi sora mea l-a întâlnit pe actualul ei soț.

Păi, iată astăzi, în locul acela, m-am ciocnit de un tânăr. El și-a cerut scuze și m-a ajutat să mă ridic… Și se pare că familia mea se pregătește deja de nuntă! 4. Acum câteva zile, s-a pierdut motanul nostru, Freddy. Soțul meu mi-a spus că motanul a plecat să moară, că doar are 13 ani. Fiul nostru, în vârstă de 5 ani, îi simțea lipsa, iar noi nu știam ce să inventăm și cum să-i explicăm cele întâmplate. Aseară, în timp ce ne plimbam, îmi pregăteam discursul în gând, și deodată aud cum mă strigă fiul meu:

”Mamă, privește!” Mă uit, și văd că ține în brațe o copie exactă a lui Freddy, un motănel care arăta exact așa ca Freddy al nostru când era mic. Acum, noul Freddy locuiește cu noi, iar fiului meu i-am spus că Freddy cel bătrân, printr-o minune, a întinerit. După această întâmplare ne gândeam împreună cu soțul meu: dar dacă într-adevăr pisicile au 9 vieți și în fiecare viață se reîntorc la stăpânii lor preferați, doar că arătând un pic altfel?

5. Nu mai știu a câta oară m-am convins că soartei îi place să facă glume pe seama noastră. Sora mea mai mare a avut o relație ce a durat 5 ani, apoi s-a despărțit de acel tip. S-a căsătorit ulterior cu un băiat pe nume Alexandru. Și fratele meu a avut o relație de mai mulți ani, mai exact – 8 ani, dar n-a mers și s-au despărțit. Apoi a întâlnit o fată minunată, pe nume Alexandra… Eu am avut o relație de 3 ani cu un băiat. Dar ne-am despărțit. Recent am cunoscut un tânăr. Și ghiciți cum se numește?

6. Am aflat că soțul meu are o amantă chiar la nunta noastră. Nu am fost în stare să mă controlez, am izbucnit în lacrimi și am fugit. M-am urcat în metrou și m-am lăsat dusă, neștiind încotro… Bineînțeles că toți călătorii se uitau straniu la mine: o mireasă în rochie albă, tristă și în lacrimi, așa ceva – mai rar vezi. Dar iată că un tânăr, care, probabil, a vrut să mă bine dispună, m-a luat în brațe și m-a scos din metro, ca și cum el ar fi fost mirele.

Îi mulțumesc! Acum sunt cu adevărat fericită alături de noul meu soț! 7. Până la vârsta de 10 ani, am locuit în orașul Tașkent. Mama și mătușa mea îmi povesteau că la grădiniță prieteneam cu o fetiță pe nume Daria și chiar spuneam că, atunci când voi fi mare, mă voi căsători cu ea. De-atunci au trecut mulți ani, iar eu m-am mutat cu traiul la Moscova, iar recent am făcut cunoștință cu o fată. Am comunicat mult, iar asta ne-a apropiat și mai mult unul de altul. Numele ei este Daria, dar la început n-am acordat mare atenție acestui detaliu.

Cu timpul ne-am cunoscut reciproc, iar eu i-am povestit istorioara despre fetița de pe vremea grădiniței. E incredibil, dar fata asta s-a dovedit a fi acea Daria, de la grădiniță. Urmează să ne căsătorim! Promisiunea e promisiune, iar eu sunt un bărbat care se ține de cuvânt! 8. S-a întâmplat că mi-am pierdut portmoneul, în care aveam acte, bani, carduri și fotografia pisicii… Peste două zile, am găsit în autobus un telefon. Am sunat-o pe mama păgubitului pentru a aranja o întâlnire.

Am mers să mă întâlnesc cu posesorul telefonului. Acesta era nespus de bucuros că mai există oameni onești pe lumea asta. Printre altele, i-am spus că și eu mi-am pierdut recent portmoneul și îl înțeleg… Deodată, tânărul scoate din buzunar un portmoneu și mă întreabă dacă nu cumva e al meu… L-am deschis, și am găsit acolo fotografia pisicii mele… Nici nu vă imaginați cât eram de șocați de această situație. Din portmoneu nu lipsea nimic, toate erau la locul lor. Am rămas prieteni buni. E uimitor cum soarta a făcut să ne întâlnim!

9. În toamnă, mama a fost diagnosticată cu cancer. Medicii i-au spus că șansele de recuperare sunt minime. Stăteam mereu cu ea în salon, la spital. Iar acasă era pisica, ce rămânea singură. Ulterior, am decis să iau pisica la spital, împreună cu noi. Chiar în prima zi, pisica s-a culcat pe mama și a dormit așa toată ziua. A doua zi, de dimineață, asistentele au venit să ia probe pentru analize și au observat că pisica era fără suflare: murise…

Iar în ziua următoare, medicii ne-au anunțat cu surprindere că boala este în remisie și că rezultatele analizelor au ieșit foarte bune. E un miracol! Pisica i-a dăruit mamei viața – altă explicație nu găsim… Ai avut și tu parte de asemenea întâmplări neobișnuite sau situații incredibile? Cum crezi, e soarta sau sunt pur și simplu coincidențe? Dacă te-a impresionat acest articol, arată-l și prietenilor tăi! Vă dorim o viață plină de iubire!

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

Eram la bunica, stăteam la o cafea, când o aud spunând: „Uite ce mâini urâte am. Ai mai văzut mâini așa urâte?” Răspunsul nepoatei o să te emoționeze până la lacrimi

Bunicii noștri au avut vieți grele. Au prins cel de-al doilea război mondial pe când erau copii, și-au trăit tinerețea în comunism și bătrânețea în democrație. S-au adaptat de fiecare dată, și-au ținut familiile unite și au supraviețuit. O tânără și-a dat seama de frumusețea bunicii ei și a deci să le reamintească și altora să-și prețuiască bunicii. “Eram în vizită la mamaie, stăteam la cafea când o aud spunând: – Uite ce mâini urâte am! Ai mai văzut mâini așa urâte?

Mă uitam la ea și părea dezgustată uitându-se la mâinile ei îmbătrânite de femeie de 73 de ani. Mamaie n-a pus niciodată mâna pe vreo tastatură, n-a condus niciodată o mașină și niciodată nu a avut în mâini un pumn de bani, dar mâinile ei au făcut lucruri mult mai frumoase. Mâinile ei l-au ținut de mână pe tataie când a murit. Mâinile ei au crescut o familie cu opt copii și au ajutat la creșterea strănepoților. Mâinile ei au gătit mii de mese, au curățat mii de cartofi și au ales mii de boabe de fasole. Aceleași mâini s-au jucat cu mine, dar au rupt și buruienile din curte. Mâinile ei m-au învățat să fac o ciorbă bună de legume. Mâinile ei m-au spălat pe cap, mi-au șters lacrimile și m-au ținut când nu reușeam să dorm.

Aceste mâini au muncit până au făcut răni. Mâinile bunicii au fost acolo când mă împiedicam și mă răneam.
Aceste mâini m-au ajutat să devin soția și mama din ziua de azi. Pentru ea sunt mâini urâte, îmbătrânite și pătate de soare. Mamaie se supără când le privește. Poate nu mai pot deschide o sticlă de apă, dar mâinile ei, pentru mine sunt mâinile care susțin lumea. Voi prețui aceste mâini și le voi ține aproape cât timp mai pot.”

2 noiembrie 2018
de admin
0 Comentarii

Era ușurată că fetița ei adormise în sfârșit după o noapte agitată, însă peste câteva ore a încercat să o trezească și a început să urle. Imediat a sunat ambulanța. Acum cere ajutorul tuturor. Uite ce a pățit copilul și ce imploră mama

Alexandra Metelkina este o mamă din Rusia care nu avea de obicei problema pe care o au majoritatea părinților, cea a adormirii bebelușului, cel puțin nu în ziua despre care vorbim. În sfârșit reușise să o calmeze pe cea mică, Anya, în vârstă de 6 luni, și era foarte fericită că are câteva momente de liniște la prânz. Dar în timp ce Alexandra își vedea fetița adormind liniștită, nu avea idee cât de periculos va fi acest somn. Au trecut ore în șir, dar Anya nu se trezea, ceea ce era foarte anormal fiindcă fetița tresărea de obicei la cel mai mic zgomot.

După o vreme Alexandra a înțeles că fiica ei pur și simplu nu se trezea, a încercat apoi să o trezească chiar ea, dar copila nici nu mișca. Atunci a înțeles cât de gravă e situația și a chemat ambulanța. La spital medicii erau confuzi, nu puteau nici ei să o trezească. Era vie, nu era în comă, și nu i-au putut găsi nicio problemă de sănătate. Pur și simplu Anya dormea profund și foarte mult. Somnul a continuat timp de o săptămână, iar apoi, miraculos, Anya s-a trezit de aprcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Doctorii i-au făcut mai multe teste, dar, din nou, nu i-au găsit nimic în neregulă în organism. Alexandra și Anya au fost externate, dar în ziua următoare s-a întâmplat același lucru. Iar asta s-a transformat într-o obișnuință. Câteodată Anya dormea săptămâni întregi fără să mănânce sau să bea apă, iar când se trezea era roșie la față și avea febră mare. Medicii încă caută răspunsuri pentru ceea ce i-ar fi putut cauza Anyei ceea ce ei numesc ,,Hypersomnia”. Boala fetiței, cunoscută sub acest nume, are cauze necunoscute.

Anya are acum 19 luni, a trecut prin tot felul de tratamente, dar nu a răspuns la niciunul din ele până acum. Vă rugăm să ne ajutați să distribuim povestea Anyei, în speranța de a găsi pe cineva care ar putea avea mai multe informații despre această boală rară. Ar putea-o ajuta pe această fetiță să aibă, într-o zi, o viață normală. Iată un material video despre povestea Anyei: