BixiRo

Cei mai bixi din curtea scolii!

29 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

Un vameș se întâlnea zilnic cu Ion care ducea pe bicicletă spre Republica Moldova câte doi saci de nisip. După luni întregi în care a crezut că face contrabandă cu ceva, vameșul și-a luat inima în dinți și l-a întrebat. Și-a pus mâinile în cap când a aflat adevărul. Genial ce făcea Ion:

Nu este satisfacție mai mare pentru un vameș ca momentul în care are o captură importantă la locul de muncă. Șefii îl apreciază, ajunge vedetă la TV și toată lumea îi recunoaște calitățile. Însă un vameș a avut parte de aventura vieții sale cu un bărbat care tranzita aproape zilnic granița. Era o zi obișnuită atunci când Mihai Popescu, vameș la granița cu Republica Moldova, l-a observat pe Ion Gheorghe cu doi saci mari pe spate, în timp ce trecea granița în Republica Moldova. Conform procedurii, vameșul a început să îi pună întrebări.

Unde se duce, dar și ce are în saci. Răspunsul a venit sec: Nisip. Însă vameșul nu s-a lăsat convins de răspuns, a tăiat un sac, a trimis nisipul la labortator și l-a ținut peste noapte pe Ion . Rezultatul analizelor i-a dat dreptate lui Ion, iar vameșul a fost nevoit să își ceară scuze și să îl lase pe bărbat să treacă liniștit. Însă în zilele următoare, povestea s-a repetat, iar vameșul a început să nu mai doarmă nopțile din cauza curiozității. Nu se poate așa ceva, sigur Ion face ceva necurat, iar el trebuia să afle cât mai curând.

Iar într-o zi, după multe luni, dorința i s-a împlinit. Era duminică atunci când vameșul a intrat într-un bar, iar acolo l-a observat pe Ion care se afla la o masă cu prietenii săi. Cunoscându-se deja foarte bine, vameșul s-a apropiat de bărbat și i-a mărturisit că într-o zi va afla adevărul. Va descoperi cu ce face el contrabandă, că sigur nu este nevinovat. Și l-a implorat să îi spună adevărul care îl măcina de atâta timp. Răspunsul nu s-a lăsat așteptat, iar Ion i-a făcut o mărturisire care l-a făcut pe vameș să își pună mâinile în cap. De atâta timp, el făcea contrabandă cu, da, ați ghicit bine, biciclete.

29 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

Anna Andronache, eleva care s-a luat la trântă cu sistemul, a fost învinsă! Mesajul prin care a anunțat că pleacă împreună cu părinții ei din țară: „Las în urmă o Românie…” E important să-l citim cât mai mulți

Anna Andronache este eleva din Târgovişte ale cărei mesaje au devenit virale pe Facebook după ce a criticat sistemul de învăţământ. Ea spune că a fost învinsă de sistem şi că, alături de părinţii ei, pleacă din România. Anna a devenit cunoscută în totă România, după ce a început să țină pe pagina personală de Facebook, un fel de jurnal al tuturor lucrurilor pe care lo considera greșite sau nepotrivite în școala sa, Şcoala Coresi din Târgovişte.

După ce și-a caracterizat profesoara de matematică drept având „comportament dominant şi cât se poate de ipocrit” sau i-a numit public pe unii profesori „incompetenţi”, dar s-a luat şi de colegi de clasă, devenind astfel un simbol al curajului, Anna Andronache a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că părinţii ei au decis, pentru binele ei, să plece din ţară, titrează adevarul.ro. „Nu mă aşteptam să scriu asta atât de repede, dar acum pot să vă anunţ că mă mut în altă ţară.

Asta se datorează părinţilor mei care işi lasă viaţa confortabilă de aici şi o iau de la zero în altă ţară pentru mine. Las în urmă o Românie dominată de ipocrizie şi prostie care nu o să-mi lipsească”, este mesajul prin care Anna Andronache îşi anunţă plecarea din ţară. Iată ce declara în urmă cu un an Georgeta Gogeanu, directoarea școlii în care învăța Anna: „Are o anumită educaţie şi este deşteaptă, cu iniţiativă. Lucrurile nu sunt în alb şi negru. Sunt şi lucruri care pot fi reglate, dar nu tot ce crede cineva, este şi adevărul absolut.

Sunt pentru libertatea de exprimare a oricăui om. Personal cred că a dus lucrurile puţin cam departe. Noi putem să arătăm că lucrurile nu stau chiar aşa. Anna nu acceptă şi alte puncte de vedere şi nu acceptă uşor pe altcineva. De exemplu, are o neînţelegere constantă cu profesoara de matematică”. Iată textele a două dintre postările Annei pe Facebook – Despre profesori incompetenţi: „Vreau să va spun că nu există materii urâte sau grele sau elev prost, ci doar profesori nepricepuţi, incompetenţi, care îşi fac meseria în silă sau cu răutate sau care intenţionat predau prost pentru a forţă copiii să meargă la pregătire.

Am avut timp de 2 ani un profesor de biologie foarte deosebit. Nu era prea agreat de ceilalţi profesori pentru că îl iubeau mult copiii şi-l dădeau exemplu, iar cum profesorii în general trebuie să fie ştiuţi de frică el nu se încadra în peisaj. Prin comportamentul dumnealui îi punea într-o lumina proastă pe ceilalţi profesori. Avea nişte metode simple şi foarte eficace de predare bazate pe respect reciproc şi colaborare cu elevii. Nu caută să dezvolte o relaţie de subordonare cu noi, cum fac ceilalţi profesori.

În zilele în care aveam biologie uităm de supărările de la alte ore. Chiar dacă aveam o ora reuşită la altă materie era eclipsată de ora dumnealui. La ora de biologie nu se vorbea, nimeni nu chiulea şi până şi „elevii-problema” ai clasei erau impecabili şi ştiau materia. Mi-e dor de dumnealui, de atmosfera pe care o putea crea şi de modul în care se desfăşurau orele. Materia era predată că o poveste. Când a plecat din şcoală mai aveam puţin şi plângeam toţi. Nici după un an nu ne-am împăcat cu ideea că nu ne va mai fi profesor.

La ultima ora de biologie i-am făcut cadou un tablou pictat de mine (pe atunci pictam) şi intenţionez să îl vizitez dar până acum nu am reuşit să-i aflu adresa. Toţi profesorii se vaită că meseria lor este foarte dificilă. E greu să stăpâneşti 35 de copii, e greu să te lupţi cu educaţia cu care vine fiecare de acasă şi e greu să-i faci să priceapă materia. Dumnealui îşi făcea în aşa fel meseria încât părea totul foarte simplu. Avea 70 de ani.” Despre „şeful clasei”: „De multe ori, profesorii cer părerea elevilor în legătură cu diferite lucruri.

Dar, dacă părerea noastră nu coincide cu ce vor ei să audă, atunci recurg la orice metode (minciună ,înşelătorie) că să fie că ei şi nu că noi. Există o practică total nepedagogica în şcoli de a ierarhiza elevii din clasa pe alte criterii decât rezultatele la învăţătură. Astfel, există funcţia de şef al clasei .Şeful clasei nu are niciun rost ,evident ,dar fiecare clasa trebuie să aibă un şef. La începutul semestrului am fost puşi de dirigintă să alegem un şef al clasei. Noi am ales un coleg care nu era prea simpatizat de dirigintă .

I-a picat faţă când a văzut pe cine am ales. Peste o săptămâna ,a venit şi ne-a prostit în faţă spunând că şeful clasei e altcineva -un preferat de-al ei- pentru că „nu aţi numărat bine voturile”. I-am spus că e josnic ceea ce face ,dar nu ne-a luat în seama. Acum avem altă dirigintă care ne-a întrebat dacă vrem să schimbăm şeful clasei. I-am spus că da ,şi că îl vrem înapoi pe cel pe care l-am ales. A dat din cap dezaprobator ,spunând că nu e potrivit. De ce ne-or mai fi cerând părerea dacă nu ţin cont de ea nu am înţeles nici până în ziua de azi.

Aşa cum am mai spus, am refuzat să merg la orice olimpiada. Marţi a venit profesoară de engleză cu nişte fişe la ora .Câtorva elevi ne-a dat să lucrăm fişele şi cu ceilalţi a lucrat altceva. Astăzi a venit într-o pauză să ne felicite pe cei care s-au calificat la faza următoare a olimpiadei de engleză. Deci, fără să ştiu, am participat la olimpiada. Sunt programată sâmbătă la etapă următoare unde bineînţeles n-o să mă duc. Cam atât pentru acum, ne auzim dată viitoare. Staţi liniştiţi că nu durează mult până când o să scriu iar.

Într-a VII-a deja se adunaseră cam multe. Şi-a mai făcut un părinte curaj şi a reclamat-o pentru că i-a umilit şi batjocorit copilul pentru că a întârziat la ora, tatăl a mai reclamat nişte abuzuri şi de vreo trei luni ne da pauză şi se comportă normal. Să vedem cât ţine minunea, că nu poate să reziste prea mult fără a-şi arată dispreţul faţă de elevi, e împotriva firii dumneaei. Trebuie să spun că, în ciuda acestor întâmplări, nu am fost persecutată de niciun profesor cu care am avut discuţii în contradictoriu iar profesoară de matematică a fost în general corectă cu mine”.

29 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

Descoperire de coșmar în Dolj! Au înlemnit când au văzut ce iese de sub casa veche, nu știau dacă să fugă sau să urle după ajutor. Ce s-a întâmplat întrece orice imaginație

O casă bătrânească din Dolj a băgat groaza în locuitorii din zonă în urma unei descoperiri care i-a băgat în sperieți. Sătenii au descoperit 14 șerpi care își făcuseră cuib acolo, iar proprietara, deși cunoștea foarte bine problema, nu s-a plâns nimănui până când și-a dat seama că lucrurile scăpaseră de sub orice control. Imediat a cerut ajutorul mai multor tineri, care au venit să distrugă cuibul. Aceștia au fost îngroziți la vederea târâtoarelor. Adăpostul acestora se întindea pe sub toată pardoseala casei.

Șerpii, lungi de mai bine de un metru fiecare, au fost scoși din prispa casei bătrânești, unde bătrâna locuia din când în când. Localnicii au reuşit să omoare o parte din şerpi, însă convinşi că reptilele s-au ascuns şi sub tencuiala de pe pereţi. „Şerpii ajung şi la un metru şi s-au ascuns sub casă. Şi-au făcut cuib acolo. Am omorât peste 14 reptile. Nu mi-a venit să cred când am văzut câţi sunt“, a povestit unul dintre localnici, potrivit adevărul.ro. „M-am trezit cu un şarpe în pat. Nu pot să vă spun ce am simţit în acel moment.

14 au fost găsiţi sub casă. Eu sunt convinsă că sunt mai mulţi. Îmi este frică să mai stau aici. Odată ce şi-au făcut cuib aici cu siguranţă nu vor mai pleca“, a povestit o bătrână. Constantina Tudosie, în vârstă de 81 de ani, din satul Foişor, a povestit că îşi mai găseşte liniştea de când a fost invadată de şerpi. Bătrâna a povestit cu lacrimi în ochi că de mai bine de o săptămână trăieşte un adevărat coşmar. „Peste tot în casă am şerpi. În doar două ore au găsit peste 14 reptile la mine în curte. Sunt disperată. Chiar nu ştiu ce să fac“, a declarat bătrâna.

29 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

Această româncă din Gorj a lăsat mulți bărbați cu gura căscată! Toți rămân muți când aud ce meserie are. Nu e ceva ce fac multe femei și se câștigă foarte bine:

Crina Micnescu (40 de ani), din Gorj, lucrează ca şofer profesionist în Spania şi îmblânzeşte cu succes un mastodont cu o greutate de peste 40 de tone. Crina Micnescu este o gorjeancă de 40 de ani care a moştenit pasiunea pentru maşini de la tatăl ei, fost şofer profesionist. De mică visa să stăpânească volanul şi în urmă cu zece ani şi-a îndeplinit visul: a început să conducă TIR-uri. „Eram copil şi tata mă lua cu el în cursă.Îmi doream să devin şi eu şofer ca tatăl meu şi să conduc maşini aşa de mari.

Nu mi-a fost teamă. Mă consider mult mai în siguranţă în TIR decât într-o maşină mică. În urmă cu zece ani am devenit şofer profesionist şi am obţinut atestele necesare pentru orice fel de transport, chiar şi agabaritice şi pentru produse periculoase sau explozive, mai puţin de transport persoane. Este o responsabilitate şi nu mi-a plăcut, pentru că îmi este incomod. Atunci, toată lumea a fost uimită că vreau să devin şofer profesionist, mai ales că am luat permisul de la prima încercare, atât oraşul, cât şi sala.

Doar o singură femeie din Gorj mai profesa ca şofer de TIR“, îşi începe povestea Crina. Oprită în trafic de poliţişti Crina a fost o prezenţă inedită pe şosele. A condus în România un tir de culoare roşie, iar poliţiştii o opreau de fiecare dată pentru că nu puteau crede că o femeie este în stare să stăpânească cele mai mari maşini care circulă pe drumurile publice. „Prima maşină a fost un Renault Premium, iar apoi un Man roşu. Poliţiştii mă opreau de fiecare dată.

Se luau chiar după mine. Imediat după ce mă opreau îmi cereau să vadă permisul, nu altceva, pentru că nu credeau că sunt şofer profesionist. Primele mele curse au fost pe ruta Târgu Jiu – Craiova. Transportam paleţi la o firmă din Craiova, duceam materiale de construcţie“, povesteşte Crina. Şoferiţa a făcut curse prin toată ţară. La început, colegii şoferi au rămas mască să vadă o prezenţă blondă la volanul tirului. Cele mai amuzante reacţii le-au avut angajaţii depozitelor unde trebuia să descarce marfa.

„Am făcut curse în Ardeal. Duceam de la Târgu Jiu paleţi şi apoi încărcam BCA şi mergeam prin Ardeal, iar de acolo luam adeziv şi duceam la depozitele de prin Târgu Jiu. La început, colegii mei au avut tot felul de reacţii, pentru că erau surprinşi şi mă apelau pe staţie ca să mă opresc cu ei la o cafea. Încet-încet au început să mă cunoască. Am fost prin toată ţara. Cei de la depozitele unde trebuia să duc marfa au fost cei mai uimiţi să mă vadă la volan. Îi sunam la telefon să-i întreb unde trebuie să ajung, iar ei îmi spuneau să le dau şoferul la telefon.

Când ajungeam la depozit mă aşteptau toţi, începând de la femeia de serviciu şi până la şefi, pentru că nu credeau“, relatează amuzată Crina. Criza a alungat-o din ţară Crina a plecat din ţară în urmă cu cinci ani. Firma la care lucra a început să aibă probleme financiare. Astfel, Crina nu şi-a mai putut achita ratele pentru autoturismul achiziţionat şi l-a pierdut. „M-am gândit că trebuie să fac ceva şi am luat decizia să plec în Spania. Prima dată am lucrat la o firmă care nu a fost serioasă. Eu nu ştiam să vorbesc foarte bine limba spaniolă.

Am plecat la o altă firmă de transport şi de atunci lucrez acolo. Patronul a fost suprins plăcut să aibă angajată o femeie. Nu am avut probleme la angajare, deşi eu nu am văzut vreo spaniolă care să lucreze ca şofer profesionist. Am mai întâlnit alte femei la volanul unui tir, dar din Germania şi Olanda. În schimb, în Spania şi în Italia mai sunt românce care profesează ca şofer de tir“, mai spune Crina. Curse de mii de kilometri Crina conduce acum un camion Daf şi transportă în Italia peşte şi produse marine.

„Sunt remorci frigorifice. Transport marfă cu temperatură controlată. E vorba de peşte proaspăt: peşte spadă, rechini, calamari, fructe de mare. Din Spania duc marfa în Italia şi de acolo încarc sardine şi scoici, pentru că nu se găsesc în Spania. Merg foarte mult în zona Milano. O cursă pe care o fac are o distanţă de 1.600 de kilometri. Am făcut şi curse mai lungi atunci când am fost în Germania, chiar şi de 3.000 de kilometri. Colegii din Spania sunt foarte amabili. Au o altă mentalitate“, adaugă Crina.

Crina are un salariu motivant, dar îşi doreşte să se întoarcă în ţară, să-şi temine casa pe care o are în construcţie şi să-şi deschidă o mică afacere. „Nu vreau să ies la pensie din Spania, pentru că este foarte greu. Eu stau acasă doar şase zile pe lună. Este o muncă dură. Nu ai timp liber. Aproape tot timpul îl petrec în cabină. Sunt multe sacrificii pentru o femeie care vrea să profeseze ca şofer profesionist. Nu prea ai timp de coafor sau lucruri de genul acesta“, povesteşte Crina. Gorjeanca nu a avut parte de accidente. „Marea majoritate a accidentelor sunt cauzate de oboseală. Mie nu mi s-a făcut niciodată somn la volan“, mai spune şoferiţa.

29 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

Aici își dorește toată lumea să locuiască! Uite cum arată orașul în care oamenii trăiesc fără bani, fără politică și fără religie! „Ne este foarte bine așa!”

Există un loc unde, cu siguranță, oricine și-ar dori să trăiască, dacă nu pentru peisaje, atunci pentru idealurile care au fost create aici. În acest oraș nu există bani, religie sau politică. Acest loc chiar există şi se numeşte Auroville. El este situat în sud-estul Indiei și a fost înființat în 1968. A fost numit oraş internaţional de către UNESCO, deoarece locuitorii săi au peste 50 de naţionalităţi şi culturi diferite.
Oamenii coexistă fără nicio problemă, atât timp cât nu funcţionează după un sistem politic, nu au o religie şi, în plus, nu folosesc banii, ci trăiesc pe bază de troc, notează stocknewsusa.com.

În acest oraş, clădirile sunt realizate pe baza unei arhitecturi experimentale, pentru că sunt în continuă schimbare. Aceste structuri caută să optimizeze utilizarea energiilor regenerabile şi principalul lor obiectiv este reciclarea şi reutilizarea. Cea care a proiectat şi a reuşit să înfiinţeze acest oraş minune se numește Mirra Alfassa, cunoscută de localnici drept Mama. „Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu şi-l aroge; în care toţi oamenii cu aspiraţii sincere să poată trăi ca cetăţeni ai lumii, supunându-se unei singure autorităţi, aceea a adevărului suprem.

Un loc paşnic, plin de înţelegere şi armonie în care toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite exclusiv pentru a depăşi cauza suferinţelor sale, să depăşească slăbiciunea sa şi ignoranţa, şi să triumfe asupra limitărilor şi handicapurilor sale. Un loc în care nevoile spiritului şi interesul pentru progres să preceadă în faţa satisfacerii dorinţelor şi pasiunilor“, a fost ideea Mirrei Alfassa. Aceasta este ipoteza de la care s-a născut acest oraş internaţional uimitor. El se poziţionează ca un model de oraş ecologic durabil. Este o metodă dezvoltată prin combinarea pomilor fructiferi, lanurilor de porumb şi a livezilor în 15 ferme, care se întind pe o suprafaţă de 160 de hectare.

În acest fel se asigură suficientă hrană pentru aprovizionarea populaţiei. În aceste ferme lucrează 50 de săteni, care au 300 de vecini. Aceştia produc 2% din orezul şi cerealele consumate şi 50% din legume. Satul este, de asemenea, auto-suficient în lapte şi produse lactate şi în fructe de sezon. Auroville este planificat să susţină 50.000 de oameni. Astăzi are aproximativ 2.400 de rezidenţi care locuiesc în peste 110 adăposturi de diferite mărimi.

29 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

La 3 luni de la căsătorie a rămas însărcinată, dar la prima ecografie, doctorii au rămas șocați când s-au uitat la ecran: „Așa ceva se întâmplă o dată la 15 milioane de nașteri” Ce avea femeia în ea e unic, nici acum nu-i crede nimeni!

De fiecare dată când un copil se naște, este, desigur, un miracol, un eveniment unic pentru părinți. Totuși, există unele nașteri care sunt un pic mai unice decât altele.

Cuplul care face subiectul acestui articol a știut întotdeauna că vor să aibă o familie. Nu mult după ce s-au căsătorit, au aflat că vor fi părinți. Însă ceea ce nu-și puteau imagina niciodată era faptul că sarcina lor va fi una la un milion.

Bethani și Tim Webb din Hythe, Alberta, s-au întâlnit cu doi ani înainte să se căsătorească. Trei luni mai târziu, Bethani a rămas însărcinată, iar trei luni mai târziu, cei doi au mers la prima ecografie. Dar când medicul a văzut imaginea de pe ecran, nici ea nici viitorii părinți nu-și puteau crede ochilor. În pântecul femeii erau 4 fete identice, iar șansa ca așa ceva să se întâmple este una la 15 milioane.

Bethany mărturisește: „Nu puteam crede, eram în șoc. Sincer, am crezut că medicul glumește. Nu-mi venea să cred.” La 33 de săptămâni de sarcină, femeia a născut prin cezariană patru fete sănătoase tun: Abigail, McKayla, Grace și Emily. Ceea ce e și mai ciudat este că niciunul dintre noii părinți nu aveau cazuri de gemeni în familie, iar copiii au fost concepuți natural, nu prin fertilizare in vitro.

Nu a fost ușor pentru părinți să facă diferența între fetele identice, pentru asta au găsit o soluție creativă: le-au pictat unghiile de la picioare în culori diferite. Deși cei doi părinți spun că uneori este foarte greu, se simt incredibil de binecuvântați.

28 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

Șocul suferit de o româncă, după ce s-a întors acasă din Londra. „Cum rezistă, oare, acești oameni?” Tânăra a postat tot ce a pățit pe Facebook: „M-am simțit rușinată că…”

O româncă stabilită în Londra a povestit pe Facebook șocul pe care l-a avut atunci când s-a întors în țară și a mers împreună cu familia ei la cumpărături. Claudia Guțulescu, originară din Drobeta-Turnu Severin povestește că a rămas profund dezamăgită de prețurile mari din România, pe care le-a comparat cu cele din Londra, din punctul ei de vedere, fiind vizibil mai mici. Totodată, românca povestește că a rămas profund emoționată de felul în care românii își calculează fiecare produs la casă, pentru a nu depăși bugetul.

”În scurtă mea vacanță în România, care doar ce s-a încheiat, am ieșit din casă de maxim patru-cinci ori. Dintre care, două ieșiri au fost împreună cu mamă la două hipermarketuri din oraș, pentru că avea ceva cumpărături de făcut. Prima vizită țin minte că s-a încheiat cu un coș pe care, la ochi așa, probabil în UK aș fi plătit undeva la 30-35 lire. Hai, maxim un 40 indulgent. În România am plătit 270 de lei, adică mai mult. Acesta a fost primul șoc.

A două vizită țin minte că, în timp ce mergeam spre casele de marcat, am văzut o bătrânică ce se îndrepta și ea spre ieșire, având în coș exact două pungi de făină, aflată la promoție. Imediat mi-a venit în minte faptul că cele mai apropiate locuințe de magazinul respectiv, aflat la ieșirea din oraș, sunt la o distanță pe care o bătrână de 75-80 de ani o parcurge destul de greu, mai ales seara târziu, iarna. Și, ținând cont că în drumul sau cu siguranță a mai trecut pe lângă câteva magazine mai mici dar sensibil mai scumpe, am înțeles că a parcurs această distanță că să salveze undeva la maxim 50-80 de bani… Și că lucrul acesta probabil conta la bietul buget lunar pe care îl are.

M-am așezat în spatele ei la casă, decisă să îi plătesc eu punguțele cu faine. Dar, așteptând să îmi vina rândul, m-am uitat și la restul oamenilor aflați în jurul meu: …Femeia cu palton vechi și larg, cu cizme care se vedea că erau purtate de prea mulți ani, care încerca să își calmeze copilul ce dorea niște Tic Tac-uri din raft, pentru care îi explicacu voce joasă că nu are destui bănuți…

…Familia cu un copil, care cumpărase o oribilitate de suc ieftin de care nu am mai auzit până acum, două roșii, o pungă de pufuleți și un parizer ieftin și care calculă atentă totalul, în timp ce numărau obsesiv banii din mână…. …Două doamne care vorbeau de elevii de la școală unde profesează și dintre care una insistă să îi dea ceilalte 2 lei pentru că veniseră cu mașină ei la cumpărături… Într-un final, posesoarea de mașină a primit cu bucurie reținută cei doi lei și, mulțumită, a fugit să mai ia o pungă de zahăr…

Am realizat atunci că, dacă era să mă ghidez după nevoia lor și părere de rău, ar fi trebuit să achit cumpărăturile a cel puțin 60% dintre cei aflați în magazin în acel moment…și, dezarmată de această realitate, mi-am înghițit nodul din gât și am ajuns la casă, unde am plătit cumpărăturile noastre: 750 de lei. Pentru un coș pe care de fapt mă așteptăm să plătesc maxim 450 lei.

Asta ținând cont că, atunci când familia mea m-a vizitat de Crăciun la Londra, nu am avut timp să merg la shopping de mai multe ori și am luat totul o singură dată: brăduț, ornamente, băuturi de toate felurile, absolut toate produsele alimentare și unele de igiena sau curățenie (am ajuns la casă cu două coșuri pline), iar notă de plată a fost 140 lire…

Am ajuns înapoi la Londra și încă mă întreb, de câteva ori pe zi: cum rezistă, oare, acești oameni? Ce impulsuri neștiute îi ridică dimineață din pat și îi mențin pe linia de plutire într-o țară care îți erodează psihiciul și moralul cu fiecare minut care trece? Și cine, vreodată, aflat în vârf, va face ceva pentru ei, simțind că nu poate pune capul pe pernă dacă nu acționează?

Când va fi cineva vreodată și de partea lor?? Și, în final, va laș cu un comentariu al unei doamne, pe care l-a făcut la postarea mea pe un grup de Facebook: “Am lucrat 3 ani în comerțul alimentar, dintre care 2 cu atribuitii ocazionale de caserita… Am văzut multe și foarte multe situații… dar ce m.a impresionat cel mai tare a fost o bătrânică pe care o serveam la mezeluri.

Mi.a cerut cârnați de casă afumat doar 2 bucățele mici de poftă… le.am pus și le.am cântărit 3 lei și ceva…( 2 bucățele cam cât 1 deget de la mână) S.a scuzat și a spus că e prea scump pentru ea și că să o iert pentru deranj dar nu le poate luă…. 3 lei!!!! Ști cât de prost m.am simțit? I.aș fi dat bucăți întregi, dar nu puteam, deși mai ajutăm când reușeam. O altă doamnă s.a oferit să i le cumpere…

A fost prima data când am mers în baie și am plâns minute întregi. M.am simțit rușinata! Uneori stau și mă gândesc…nici eu, nici soțul meu nu avem job.uri de directori, deci nici salariu mare. Ce vom face pe viitor? Nu m.am gândit niciodată să plec…. Dar cu ce mă ajută țara mea? Eu spun că noi oamenii suntem vinovați…nu mai avem loc unul de altul…nu ne mai place să fim tratați omenește, ne atrage doar când alții se poartă urât cu noi. Mai am multe să spun…dar ce folos aici pe Fb? Deși…din păcate, suntem români și vorbim doar pe la colțuri”, a scris românca pe Facebook.

28 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

O tânără din Sua îşi caută familia din România cu ajutorul Facebook: Din ce oraș a fost adoptată: O recunoaște cineva?

O tânără de 29 de ani din statul american Washington îşi caută părinţii din România prin intermediul paginii de Facebook „The never forgotten Romanian children”. O tânără de 29 de ani, din statul american Washington îşi caută părinţii din România, care zona Horezu, din judeţul Vâlcea, prin intermediul paginii de Facebook devenite deja celebre în România, „Copiii niciodată uitaţi ai României – The never forgotten Romanian children” „Bună! Numele meu înainte de adopţie a fost Stănescu Maria, născută la data de 15 septembrie 1989.

Îmi caut părinţii biologici Stănescu Marita şi Stănescu Nelu, din Horezu, judeţul Vâlcea. Despre mine ştiu doar că am fost adoptată din Râmnicu Vâlcea. În tot acest timp mi-am dorit să îi cunosc şi să am veşti de la ei şi de la toată familia mea. Vă mulţumesc mult pentru orice mic ajutor. Distribuind acest post sper să ajungă la ei sau la orice persoană care îi cunoaşte!”, este mesajul postat de tânăra din SUA pe această pagină. Potrivit comentariilor, primarul localităţii Horezu, Nicolae Sărdărescu, a fost pus în temă cu subiectul şi a promis că de mâine îi va căuta familia.

Pagina de Facebook intitulată „The never forgotten Romanian children/ Copiii români care nu au fost uitaţi niciodată” este un proiect în social media care a luat naştere în luna ianuarie a anului 2015. Are drept scop reîntregirea familiilor despărţite cu ani buni în urmă, mai exact la scurt timp după Revoluţia din 1989. A fost o perioadă în care adoptarea copiilor români de către străini era un real fenomen. Copiii erau înfiaţi fie din sânul familiei biologice, fie din orfelinate. Proiectul a avut succes răsunător de la înfiinţare, sute de copii români înfiaţi în străinătate reuşind să-şi regăsească familia.

28 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

Măicuţa medic de familie care îngrijeşte 4.000 de pacienţi fără să ceară în schimb nici macăr un leu! Cum reușește:

Maicuta, care este medic de familie, ingrijeste aproape 4,000 de pacienti si nu cere nici un leu pentru alinarea durerilor. Bolnavii spun despre ea ca le vindeca si sufletele, nu doar trupurile. Intr-un cabinet din centrul orasului Slobozia, maica Paraschiva primeste zilnic zeci de pacienti. Imbracata in sutana si halat alb, ii consulta cu atentie pe toti. Aceasta femeie a venit impreuna cu fetitele ei care se simteau rau.

Maicuta: Ia respira ! Hai ! Fa asa ! Hai, bravo, mai odata ! Ia spune cum te cheama ? Pacienta: Maria! Maicuta: Si cati anisori ai ?
Pacienta: 2! „Ne-a dat tratament de la dansa. N-aveam bani de reteta, ne dadea si bani de la dansa si cumparam reteta”, a spus mama Mariei. Maica Paraschiva are 41 de ani, iar cand s-a inscris la medicina era deja in slujba bisericii. A ajuns la Slobozia imediat dupa terminarea facultatii, in 2007.

Maica Paraschiva: Cand am plecat de acasa la manastire, intr-o zi a venit cineva si a zis ar fi bine sa faci medicina. Reporter: V-ati dorit sa ajungeti medic ? Maica Paraschiva: La inceput, nu. Dar fiind sub ascultare am zis daca tot mi s-a spus hai sa facem si medicina si sa vedem ce iese si iata ca a iesit un lucru foarte bun.

Multi recunosc ca atunci cand intra in cabinetul ei, raman uimiti. „Cand am intrat prima data, am zis ca am gresit cabinetul si m-am reintors si am vazut ca intr-adevar e medic si am mers pe mana dansei. Iti ridica moralul, iti da o speranta”, a spus Lucretia Cretu, pacienta. Dupa program, maicuta se intoarce acasa, in chilia manastirii care o gazduieste.

„Avand in vedere ca activitatea mea de cabinet este activa si am foarte multa lume, automat aici ma regasesc si imbinand cele doua, merg mana in mana foarte bine”, a incheiat maicuta. Maica Paraschiva Cornea are in prezent in jur de 4000 de pacienti.

28 octombrie 2018
de admin
0 Comentarii

Bărbatul a decis să-și încuie capul într-o cușcă rotundă, apoi i-a dat soției cheia ca să aibă grijă de ea. Acum nu mai poate trăi fără ea, și-o dă jos doar când mănâncă. Motivul tulburător pentru care bărbatul face asta de 20 de ani

Oricine cunoaște pericolele fumatului, dar, în ciuda milioanelor de avertismente pe care le auzim sau le vedem zi de zi în jurul nostu, oamenii le ignoră și continuă să fumeze din cauza mai multe motive, dar principalul rămâne dependența.Oamenii au acest obicei, fumatul, de foarte mult timp, pentru unii devenind parte din viața lor. Pe lângă faptul că dăunează sănătății, fumatul este și foarte costisitor.

În cele din urmă te poate îmbolnăvi, dar te poate lăsa și fără prea mulți bani. Cu toate acestea, doar fumătorii știu cât de greu este să te lași ori să renunți pentru totodeauna la acest obicei. Dorindu-și din tot sufletul să se lase de fumat, un bărbat din Turcia, pe nume Ibrahim Yucel, și-a închis capul într-o cușcă, apoi i-a dat cheia soției sale. Se pare că acea cușcă pe care și-o punea în jurul capului îl împiedica să nu mai fumeze, iar soția sa îl ajuta să o dea jos în momentul în care trebuie să ia masa.

După ce mânca, bărbatul își punea la loc cușca în jurul capului. Ibrahim Yucel a dorit să își țină promisiunile făcute familiei atât de mult, încât a inventat el însuși un aparat aproape medieval care nu-i permite să mai fumeze. Bărbatul în vârstă de 42 de ani spune că a fumat două pachete de țigări pe zi timp de peste 20 de ani, dar a decis să se lase după ce tatăl lui a murit de cancer la plămâni. Pentru că a încercat mai multe metode și niciuna nu i-a fost de folos, a fost nevoit să recurcă la această idee.

Soția lui spune că la început era jenată și rușinată de idee, dar că acum îl sprijină pentru că a văzut că soțul ei e foarte serios în ceea ce privește abandonul tutunului. Turcul poate respira și poate vedea, dar nu își poate apropia mâinile de cap. De asemenea, printre crăpături, el poate sorbi apă cu paiul.